Intr-o zi normala ar fi servit deja toti minerii satului pana la ora inserarii. I-ar fi asteptat plictisita, stergand paharele vesnic murdare de petele tatuate in sticla ciobita pe alocuri, in care tronau victorioase bere prea amara si vodca prea dulce.
Ziua aceea, insa, nu era una normala.
Plouase toata ziua si tunetele inca se mai auzeau clare, bubuind, atunci cand bezna cuprinse orizontul. Barul era aproape gol; intr-un colt misunau de colo-colo trei sau patru betivani cu chef de glume, schimband neincetat muzica de la tonomat. Picaturile mari bateau deranjant in acoperisul subred, determinand-o pe Margo sa decoreze dusumeaua cu galeti rosii, mari si stralucitoare, elemente dand o pata de culoare tabloului. O deranja combinatia ciudata de ritmuri de Tom Waits cu bubuitul din tavan, dar se concentra pe vocea scoasa din tonomat, asa ca se resemna intr-un final.
Stergea paharele atunci cand auzi usa scartaind. Furtuna inca mai gemea dureros, iar vuietul scoase un tipat scurt inainte ca domnul care intra tranti usa.
Betivanii nu-l bagara in seama; tot soiul de trecatori clandestini isi faceau veacul prin barul lui Margo. De data asta, nou-venitul era norocos sa nu fie tinta jecmanelii satenilor care, speriati probabil de longevitatea furtunii, preferara sa isi bea alcoolul in propriile case.
- Poftim?, spuse mirata Margo atunci cand nu intelese mormaitul strainului.
- Nu-mi place ploaia asta.
Femeia il privi in tacere, fara a se opri din stersul paharului. Il urmarea atent si observa cum picaturi mari i se prelingeau din bretonul lung. Ochii aveau o coloratura nedefinita, ceva intre verde si caprui, dar incerca sa nu se holbeze prea tare.
- Vreti un prosop?, incerca sa fie amabila mai mult din teama, decat dintr-o politete obisnuita.
El nu raspunse. Ofta in timp ce admira vasta oferta de bauturi din spatele lui Margo.
- Da-mi ceva tare, zise dupa o vreme. O vodca.
- Nu e prea tare…
Strainul isi arata dintii. Daca ar fi scos si vreun sunet, Margo ar fi jurat ca a marait.
- Atunci da-mi… Ceva tare. Altceva tare, paru ca se impleticeste in vorbe. Alege cu atentie.
Margo se intoarse inspre bar si isi facu buzele punga, abtinandu-si o injuratura. Fix de un nerod ca asta avea nevoie.
Si, deodata, totul se schimba.
- Chiar asa de mult m-am schimbat, Mar?
Femeia facu ochii mari. Isi inclesta degetele pe gatul sticlei si parca o lua ameteala, incet-incet, de la ecoul glasului moale pe care tocmai il auzise. Isi musca buzele si ramase nemiscata.
- Ce vrei? Ce vrei acum?, intreba ea dupa o perioada.
- O bautura tare.
Se intoarse incruntata, cu o sticla aproape goala in mana dreapta si cu sageti veninoase pe retina. Simti nevoia prosteasca sa ii sparga sticla in capul gol si umed ca sa-I stearga expresia tampa de vinovatie de pe mutra, dar si-o infrana printr-o remarca ce o lua prin surprindere chiar si pe ea.
- Ei bine, fie ca te-ai schimbat sau nu, lucru care nu ma intereseaza in mod special, pentru ca, ceea ce conteaza, betivan imputit, este ca eu sunt aceeasi.
Strainul pufni dispetuitor, dar expresia i se imblanzi imediat.
- Nu stiu ce este mai trist, Mar… Faptul ca eu sunt aici, in barul asta, si ma simt ca acasa, sau faptul ca tu esti tot aici, in barul asta, si stergi paharele alea fara incetare.
- Du-te dracului!, zise Margo trantind sticla pe bucata de lemn dintre ei doi.
- De acolo vin.
- Incantator.
Intre cei doi se lasa o liniste familiara. Straniu cum isi vorbeau din priviri mai mult decat prin vorbe. Femeii i se invinetise mana pe gatul sticlei, atat de tare o strangea, si respira mai putin sonor decat se astepta, in timp ce-l privrea cu o ura nesfarsita, dar cu o oarecare compatimire si o sclipire de speranta. In ochii lui se citea aceeasi vaga vinovatie si Margo putu sa jure ca in coltul gurii ii juca un zambet. Asta o enerva si mai tare.
- Nu esti binevenit aici. Uite cat dezastru ai lasat in urma ta. Locul asta poate sa devina oricand un sac de ruine si, crede-ma, ce bine ar fi sa se intample asta.
- Si minerii? Unde isi mai petrec ei noptile?
- Termina, drace, nu-ti pasa tie de minerii astia care te-au tinut in viata atata timp.
Tatai dezaprobator, apoi isi apropie fata de chipul lui Margo. Acesteia i se pune un nod in gat cand ii simti rasuflarea atat de aproape; starea de lesin reveni, dar inainte sa isi dea seama ce se intampla, strainul incepu sa vorbeasca.
- Minerii sunt prima mea problema in momentul asta. Vreau sa ii tin in viata, dar mi-e greu. Chiar vreau.
- Nu ma ajuti. Locul asta nu prospera prin nimic. Doar putin carbune si tone de praf. Atat.
- Ce vremuri, nu?, intreba el in timp ce-si dadu capul intr-o parte. Ce vremuri cand minerii scoteau numai diamant si bauturile tari erau tari…
Margo nu se mai putu abtine si ii dadu un pumn, reusind, cumva, sa il ia prin surprindere. El se intoarse uluit, cu mana pe obrazul drept si cu o roseata care o facu pe femeie sa izbucneasca in ras.
- Ce-i? Credeai ca mi-am pierdut antrenamentul? Chiar asa de multa vreme a trecut de ma subestimezi asa cu privirea aia?
- Te supraestimez, de fapt. Ma asteptam sa tasneasca sangele.
Barbatul se departa, incet, de bar. Betivanii adormisera pe mese. Tom Waits inca isi fredona melodiile. Lui Margo ii disparuse lucirea de speranta din privire.
- Locul asta e asa din cauza ta… Tine bine minte… Paragina asta s-a cladit ca opera de arta inca de la primul pas facut in afara. Macar asta sa imi ramana de la tine, nu-i asa? Niste ruine… De atat ai fost in stare… In toti anii astia…
- Ai grija de mineri, Mar. Ei ma tin in viata.
Strainul iesi in ploaie, cu fata inca la femeie. Cand usa se tranti zgomotos, Margo incepu sa tremure, apoi, fara sa se gandeasca prea mult, lua sticla de tarie si o arunca in usa. Aceasta se sparse intr-o simfonie stramba, zgomotoasa, in timp ce barmanita se prabusi in genunchi. Cu privirea in gol, se incrunta si isi inchise ochii, in incercarea de a nu plange.
Reusi sa isi tina obrajii uscati, in cele din urma.
Cuminte, se ridica si lua matura. Aduna cioburile sticlei si le arunca undeva sub bar, intr-un cos de gunoi. Betivanii inca dormeau.
Tom Waits nu mai canta. Ploaia se oprise.
Margo se uita pe geam. Vazu cum rasare soarele. Minerii ieseau din case. Ea isi abtinu un strigat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu