S-a ridicat alene, sprijinindu-se cand pe un picior, cand pe altul. Nu isi tinea prea bine echilibrul si se unduia periculos, a cadere, ca intr-un dans pagan in care invoca ceva ce ii lipsea cu desavarsire in momentul acela – puterea.
Nu hainele rupte, tocate, zdrentuite o deranjau, nici talpile goale si uscate pe asfaltul fierbinte; simtea o vaga si enervanta senzatie de gadilat pe la urechi, coborand spre gat si ajungand, intr-un final, in varful degetelor, de unde pica nestingherit sangele. Capul ii bubuia si spera ca o sa apuce sa vada ce s-a intamplat.
Cu bratele atarnandu-I inerte in fata si cu umerii cazuti, incerca sa se redreseze. Desi nu avea o postura demna de o domnisoara, isi ridica privirea si contempla petele de rosu ce se desfasurau in fata ei.
Reusise. O bufni rasul; isi musca obrajii dupa primul hohot, simti cum i se rup muschii fetei de la efort. Picioarele ii erau amortite, dar durerea se raspandea dinspre zona lombara catre coaste si mai apoi in brate. Gemu incet si, cand realiza ca nu are cine sa o mai ajute, amuti.
Apoi un strigat de disperare. Dar niciun raspuns.
*
Vreau sa ard un oras din temelii.
Voi naste foc. Sa fiu singura care va suporta caldura. Ranile nu ma vor durea, nici tipetele celorlalti; simturile imi vor fi imune la stimuli. Pielea mi se va topi intr-un vals al arderii. Auzul va fi gadilat de simfonii ale decaderii, lumina-mi va proiecta pe retina imagini apocaliptice care vor scrie romane de dragoste, iar mirosul… Mirosul de lemn ars, de praf inecacios si de carne fumeganda imi va umple plamanii de bucurie.
Focul ma va naste. Sarmanii vor veni catre mine, tarandu-se in genunchi si implorandu-ma sa ii iert, sa dau timpul inapoi, sa invoc un zeu al ploii. Dar un rictus dispretuitor va fi tot ce le voi oferi. Nici vorba sa-mi pupe picioarele pline de funingine; focul le va arde si ultimii pasi catre salvare. Ultimele sperante. Ultima ridicare a mainii.
Cerul va fi acoperit de pleure maronii. Nu vor muri toti arsi, dar aerul va fi irespirabil. Voi ridica mainile catre Dumnezeul care nu i-a salvat si voi inspira adanc propria mea opera. Cladirile nu vor mai exista ca torte gigantice, ci doar ca gramajoare de moloz si praf. Sub talpile-mi va fi moale; carnea este moale. Un iad incendiar si solitar va cuprinde toata suflarea; fara cazane, fara furci, fara orgii sau Diavol. Doar eu mergand prin foc.
Si, intr-un final, cand va fi prea liniste, voi realiza ca, uneori, trebuie sa fiu salvata din propriile mele labirinturi.
///////// nu sunt nebuna, jur
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu