am incercat sa ii conving de cat de
inspaimantator
este pamantul atunci cand nu ai alt
loc in care sa te
duci. cateodata imi place sa citesc
cele mai frumoase
dimineti in ochii lor si, totusi,
cat de inspaimantator este
cel de langa tine cand este singurul
pe care il ai. sangele
meu fierbe si palmele imi ard; am
unghii crapate de
la prea mult sapat si gatul sucit de
la – cum i se spune
oare – daydreaming… si cat de
inspaimantator iti este trupul
cand este nu mai poti sa-l
controlezi. am fost sangele
din venele tatalui meu si nu am dus
o viata prea buna pentru
ca
vsh-ul era prea mare; m-am transformat in femeie si,
vai,
cat de inspaimantator este sa fii sange atunci cand esti
vinovat
de toate cate se intampla. dar cum sa fii impacat
atunci
cand lumea e prea mica si stelele roiesc intr-o hora
ametitoare,
iar toate roiurile de furnici sunt de fapt oameni
si
exploziile nu sunt decat mici apropieri de sprancene ale
unor
femei frumoase care ne iau in causul palmelor lor ca
pe
apa si ne beau lacome. sa fii curva si sa nu ai patul gol
niciodata,
sa te trezesti in adieri de respiratii si sa plangi
cand
echipa preferata pierde un meci de fotbal. sa citesti
suprarealism
si sa fii intr-o continuu balans cu ceea ce te
inconjoara,
sa vezi universul ca pe o palnie in care curgi
ca
un vierme alunecand in pamant. nedrept sa fii singur
cand lumea este tot ce detii si cand, in
principiu, nu ai
nimic. nu este vorba de afaceri sau de
un act – uite,
dumnezeu mi-a semnat improprietarirea pe
bucata asta
de durere, e numai a mea acum -, nu, nicidecum.
intinde-ti
mainile si poarta-ti crucea prea grea in
drumul colectiv,
pe care toti il urmam, mai devreme sau
mai tarziu. nu
este nici strigare, nici resemnare,
poate doar putina fericire
curgandu-ti din gura pe barbie, gat,
sani. sa nu-ti faci planuri,
planurile nu se indeplinesc niciodata,
nici gemetele nocturne
nu-ti tradeaza placerea. poti sa fii o
marioneta si poti sa
mergi la psiholog atunci cand mama ta nu
mai stie ce sa-ti
mai faca. la cantina facultatii nu are
mancare ca acasa, iar
tigarile iti captusesc plamanii cu un
vag gust de neliniste
linistitoare, ca atunci cand stii ca
luminita de la capatul
tunelului e acolo, doar ca trebuie sa
sapi tunelul.
am incercat sa-i conving de cat de
inspaimantatoare
este iluzia cand e unica salvare, dar
nimeni nu m-a
crezut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu